Semnul meu e lacrima de foc,
Pot întoarce lumea spre trecut...
Şi aş arde-al vieţii nenoroc
Azi când simt că-i iar un început...
Înmulţesc, adun şi socotesc
Câte lumi încap într-un atom...
Eu, prin viaţă tot pe jos pornesc
Să dau sens puterii de-a fi Om.
Ştiu cum să împart ori să adun,
Cum să scad când n-am ce să-nmulţesc...
Rezultatul într-un vers îl pun
Ca să ştiu de ce, şi cum, trăiesc.
Din trecut adun un înţeles
Şi îl fac prezentului tipar,
Ca de la regres până-n progres.
Să am propriul vieţii calendar.
Şi pun semn definitiv, de foc,
Şi în fapte ca şi în cuvânt,
Chiar şi când îmi joc al vieţii joc,
Vorba-mi spusă este legământ.
Calculez ce ştiu în mod real,
Înmulţiri tot fac, tac adunări,
Rezultatul însă-i, la final,
Corolarul multor întâmplări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu