vineri, 30 ianuarie 2015

Inconştient prin consecinţă

Nu-mi pasă de nimic... Aud că ploi
Inundă neştiute continente...
Mă-ntorc spre nevenite vremuri noi
Uitând să cred în amintiri absente.

E vară pe un alt meridian,
Şi-n munţi tot ninge, fără de măsură,
Iar noaptea cerul e un tobogan
Pe care cad cei ce din stele fură.

Cumva, cu ani-lumină înapoi
Mă poartă un crâmpei de întrebare
În vremea când, poveştile, eroi,
Ne-aveau pe noi şi-a noastră-mpreunare.

Mi-e dor de tine... Gândul mi-l abţin
Ca nu cumva să se răstălmăcească
Şi revanşard, hoinar şi clandestin
În inimă să mi se cuibărească.

Tu, despre mine, ştiu că-ţi aminteşti...
Te-aş întreba, de unde-atâta toamnă
Ce-n amintiri mă duce, prin poveşti,
Şi, prin poveşti, la a trăi mă-ndeamnă?

Mi-e toamna vieţii ca un amalgam,
De bucurii, tristeți și fantezie,
Mi-e dor să fiu cu tine, să te am,
Să te-nzidesc în vers de poezie.

joi, 29 ianuarie 2015

Grăbita amânare

Privind spre zări cu străluciri albastre
Grăbeam apusul cu motiv firesc,
Impus de ritmul inimilor noastre
Ce caută al vieţii drum lumesc.

Nebuni de dor şi dornici de-mplinire
Ne întrebam ce-mi eşti, eu cine-ţi sunt?
Tu mă găseai continuă trăire,
Eu te aveam un tot în amănunt.

Ne regăseam răspuns şi întrebare,
Îndeajuns cât să ne vrem mai mult,
Şi grabă şi motiv de amânare
Şi linişte-ntr-al vieţii mult tumult.

Ţi-eram, spuneai, o veşnică secundă,
Când, dornic, te gustam, mereu flămând,
Clepsidra devenea un tot, rotundă,
Nemaivoind să fugi în vreun gând.

Erai minutul meu de sărbătoare
Chiar dacă-mi-era dat, să pot s-aleg,
Să zbor, ca fluturii, din floare-n floare,
Doar lângă tine mă simţeam întreg...

Aceeaşi vraja încă mă cuprinde
Când sorb aroma vieţii de pe sân
Şi visul fanteziei te aprinde
Ca-mbătrânirea să mi-o tot amân.

vineri, 23 ianuarie 2015

Adio, ca tribut

Plăteşti tributuri ultimului cer
În care ţi-ai avut la îndemână
Puterea de-a-nvăţa că unii pier,
Robiţi de necunoaşterea păgână.

Te-ai înălţat în zbor ca un cuvânt
Înspre tărâmul viselor proscrise,
Din norii negri ţi-ai croit veşmânt
Şi, prin furtuni ai coborât în vise.

O cale dreaptă vieţii ai ales,
Dar ai uitat să te încrezi în tine,
Cuvinte de la alţii ai cules
Văzând palat zidiri deja-n ruine.

Ai străbătut zburând un univers,
Dar mersul l-ai avut ca pe-o corvoadă,
Crezând că praful ce-i odată şters
Nu-i nimănui posibil să îl vadă.

Când te-ai întors, ştiind ce-a fost trăit,
Sfidând cumva condiţia umană,
Întoarcerii un drum ai regăsit
Ca să te lecuieşti de orice rană.

Tu prinde-n palmă stelele, iubito,
Şi, dacă vrei, povestea noastră scri-o,
Acum când liniştea ţi-ai regăsit-o,
Şi de la amăgiri ţi-ai luat adio.

joi, 15 ianuarie 2015

În căutări de timp

N-am timp, nu-mi este de ajuns,
Bietului ceas îi cer tăcere,
Cât caut eu un biet răspuns
În universul de mistere...

O oră parcă-i o secundă...
Mă uit perplex la minutar,
Că-şi lasă urma tot rotundă,
N-are de mine el habar.

Cumva îl văd ca indecis,
Ba chiar nemaiavând putere,
Dar tot mă-mpinge în abis,
Şi să nu-l las să stea îmi cere.

Parcă îl simt a-mi fi-mpotrivă
Când pune zilelor hotar,
Şi mă aruncă în derivă,
Lăsându-mi zbaterea-n zadar.

Aş cere timp cu împrumut
Din mult prea multul altor ere,
Dar văd, pe ceas, că-nspre trecut
Aleargă stoluri de himere.

Clipa devine efemeră,
Un pas al timpului hoinar,
Şi doar dorinţa mea mai speră
Că-n vis răspunsu-mi va fi clar.

sâmbătă, 10 ianuarie 2015

Ne-am regăsit...

Ne-am regăsit în apă, în pământ,
În amintiri de arşiţe şi ploi,
Într-un banal, şi-al tuturor, cuvânt,
Ca să trăim această viaţă-n doi.

Ne-am regăsim în formă de sărut
Pe mal de vis în care am mai fost,
Când peste noi ningea tot ca-n trecut
Și iernile-ntru tot îşi aveau un rost.

Un val de nesfârşite-mbrățișări,
Ivite din porniri, ca orice val,
Ne da răspuns atâtor întrebări
Ce până-atunci aveau efect fatal.

Ne-am regăsit în visul ce-a fugit
Din lumea-n care stelele-s copii,
Şi ne-a fost dat să ştim că ni-i sortit
Să fiu al tău şi tu a mea să fii.

Ne-am regăsit într-un colind uitat
Sub urmele de paşi desculţi, prin ger,
Din iernile când tot ne-am căutat
Avându-ne, nicicând uitat, reper.

Fulgi de zăpadă peste noi s-au nins,
Aripi ne-au dat şi ne-am pornit în zbor
Spre înălţimi şi largul necuprins,
Spre pururi veşnicia vecilor.

Ne-am regăsit ca apă şi pământ,
Eu foc fiind, coborâtor din cer,
Tu aer curăţit printr-un cuvânt
Care-a-ncălzit al iernii, veşnic, ger.

miercuri, 7 ianuarie 2015

Poartă de drum

Prin gânduri, fără rost, mă plimb
Îmi caut amintiri pierdute...
M-am încurcat şi eu în rute,
Crezând în omenescul nimb...

Mă prind în jocuri de idei
Și paşii-i simt călcând pe jar,
Mai uit de timp, nu am habar
Că sar in jurul meu scântei.

Mă-ntorc la porţi de amintiri
Amestecând tăceri şi gânduri,
Mereu rămase printre rânduri,
Ca semn al unei mari iubiri.

Îmi dau crezare, căutând,
Pământul care să nu-mi fugă,
De sub picioare când o rugă
Înalţ spre ceruri, suspinând.

Mai reclădesc un vis de zbor
Din roua unui vers pierdut,
Rămas mereu necunoscut,
Dar spre înalturi privitor.

Eu l-am uitat, el n-a uitat
Nici de uitare nu m-acuză,
Ba chiar îmi caută o scuză
La toate ce s-au întâmplat.

Fac paşii mici, forţat vioi,
Cum nu mi-e firea mea lumească,
Lăsând pe ei să definească,
Mult prea uitatul pas în doi.

Privesc în sus, mai mult în jos,
Trecutu-l văd, s-a colbuit,
În sensul lui s-a rostiut,
Mi-e mie, azi, fără folos.

Mă duc, mă-ntorc, şi ocolesc
O poartă ce se vrea deschisă,
O ştiu, că-i prin destin promisă,
Şi-i sunt dator să o găsesc.

marți, 6 ianuarie 2015

Ca tine, nimeni...

Mai ştii cum a-nceput povestea noastră?
Ţii minte ploaia ce bătea-n fereastră?
Tu mă doreai de-a pururea în tine,
Spuneam că tot ce sunt îţi aparţine...

Nimeni, ca tine, n-a ştiut să-mi spună,
Că viaţa-n doi înseamnă împreună,
Şi să deschidă porţi prea des închise
Spre fantezii obraznice, spre vise...

Şi nimeni nu a vrut mai mult să vadă,
Să nu se lase aparenţei pradă,
Ochii, cu lacrimi, de tristeţi să-mi şteargă
Şi ceea ce pot fi să înţeleagă...

Te-am căutat o-ntreagă veşnicie
Să-mi fii îndemn de-a scrie şi-a tot scrie,
Să-mi fii speranţă, şi să-mi fii mireasă,
Motiv de reîntoarcere Acasă.

Azi, de mă uit în urmă, îți pot spune
Că te-așteptam să vii ca o minune
Te-ai coborât în viaţa mea din vise,
Chiar dacă mi s-a spus că-s interzise.

Nimeni, ca tine, nu a vrut să ştie
Durerea care naşte-o poezie,
Azi ştii... E drept să spun, şi se cuvine,
Că nimeni nu s-a vrut a fi ca tine.