miercuri, 26 august 2015

Retrageri

Azi, ce mai ştii tu despre mine,
Mai mult decât ce îţi convine?
Cu gând perfid de răzbunare
Nu vezi că tu loveşti şi doare...

Cu rost al altor înţelegeri,
În sensul marilor alegeri,
Legând speranţa tuturora,
În noapte plânsă bate ora.

Prin vis crescând şi renăscând
Iau formă faptele în gând,
Şi îşi doresc un înţeles
În urma drumului ales.

Nepăsuit de existenţă
Am absentat fără frecvenţă,
Şi am tot stat în aşteptare
Atent la stele căzătoare.

Sub haina modei demodate
Credinţe-am strîns nenumărate,
Plecând mereu în rătăcire
Din tot făcut-ai amintire.

Şi-ai numărat, cu pas rebel,
Un el şi-o tu... Perfect drapel...
Doar vântul e mijlocitor
Ieşirii tale din decor...

Şi drumul merge mai departe
Prin rug aprins de lacrimi moarte,
Cu tot ce ştiu eu despre mine,
Cu tot ce vrei să ştii de tine...

vineri, 7 august 2015

Îndeajuns şi gol

Din ce în ce mai mult privesc în gol,
Încă mai văd lumina, încă scriu,
Dar tot mai des al umbrei rotocol
Care vrea totul dus spre mai târziu.

Încă-nţeleg că focul este foc
Nu doar un amănunt fără decor
Şi că nu merg când pasu-l bat pe loc
Crezând un alt firesc amăgitor.

Mai văd ce fac şi unde paşii-mi merg
Oricâtă ceaţă-mi vine împrejur,
Cu dor de lacrimi ochii pot să-i şterg
Să pot şi nevederea să o-ndur.

E gol oraşul, numai voci se-aud,
Dar urmele de paşi se-ntrezăresc,
Cerul de zi, senin, e ca un nud
Spre care norii nu se mai grăbesc.

Nici literele-n scris nu mai au spor,
Mereu le văd altfel decât le ştiu,
Şi-am obosit să fiu iscoditor
Al vorbelor pe care eu le scriu.

luni, 3 august 2015

Învăţ, iarăşi învăţ...

Învăţ din nou, acum, ca altădată,
Că vorba nu-i de-ajuns de-a face bun
Pe cel ce n-a privit măcar o dată,
Uitând de sine, stelele ce-apun...

Şi nici nu-l face, cumva, să-nţeleagă
Ce rost, firesc, îşi are-al iernii ger,
Dacă n-a stat măcar o noapte-ntreagă
Înfrigurat, pierdut cu ochii-n Cer.

Nu pot schimba, când nu îşi vrea schimbarea,
Pe cel ce crede că îi e ştiut
Cât de departe este depărtarea
Şi cât înseamnă minus absolut.

Nu-i cale să-nţeleag-a sta departe
De a fura ce n-are ca avut,
Dacă rosteşte vorbe ca la carte,
Dar rostul cărţii nu l-a priceput.

Mi-e clar că nu îşi poate-avea credinţă
Cel ce în altul nu se vede el
Şi n-are milă, nici îngăduinţă,
Dar fapte face, însă el, la fel.

Nu are cum, din prea-nălţimi să vadă
Că drumul spre-nălţare este greu,
Dacă-n genunchi fiind n-a vrut să creadă
Că toţi avem un singur Dumnezeu.

Învăţ din nou şi-mi este tot mai clar
De ce presimt o trecere-n zadar.