vineri, 23 ianuarie 2015

Adio, ca tribut

Plăteşti tributuri ultimului cer
În care ţi-ai avut la îndemână
Puterea de-a-nvăţa că unii pier,
Robiţi de necunoaşterea păgână.

Te-ai înălţat în zbor ca un cuvânt
Înspre tărâmul viselor proscrise,
Din norii negri ţi-ai croit veşmânt
Şi, prin furtuni ai coborât în vise.

O cale dreaptă vieţii ai ales,
Dar ai uitat să te încrezi în tine,
Cuvinte de la alţii ai cules
Văzând palat zidiri deja-n ruine.

Ai străbătut zburând un univers,
Dar mersul l-ai avut ca pe-o corvoadă,
Crezând că praful ce-i odată şters
Nu-i nimănui posibil să îl vadă.

Când te-ai întors, ştiind ce-a fost trăit,
Sfidând cumva condiţia umană,
Întoarcerii un drum ai regăsit
Ca să te lecuieşti de orice rană.

Tu prinde-n palmă stelele, iubito,
Şi, dacă vrei, povestea noastră scri-o,
Acum când liniştea ţi-ai regăsit-o,
Şi de la amăgiri ţi-ai luat adio.

Niciun comentariu: